luni, 23 martie 2009

M-am mutat

Drunk Fairy s-a mutat pe Wordpress. Click aici.

Ele în maşină

"Fată, uite şi la ăsta cum merge pe contrasens!"
Normal că ele erau pe contrasens.


Blogul meu ...

În câteva cuvinte, nici nu ar fi prea multe de spus despre el momentan, dat fiind ca nici o săptămână nu a împlinit, a fost creat cu scopul de a distra lumea, de a mai alunga câteva gânduri negre dintr-o zi ploioasă. Ce mai puteţi să faceţi pe aici în caz că vă e prea lene sa citiţi ceva anume? Păi în capătul blogului adică jos jos jos de tot aveţi Pacman la dispoziţie. În dreapta un Youtube mai mic, mai citiţi un citatul zilei, mai aflaţi câte ceva nou şi mai vedem pe parcurs. Acest post este scris pentru concursul organizat de Blogatu'.

duminică, 22 martie 2009

Despre vecini

Când stai la bloc logic că ai şi mulţi vecini. Aceştia se împart în diverse categorii. Sunt cei care n-au nici o treaba cu tine, te salută şi îşi văd pe drum şi pe urmă sunt acei vecini care în momentul în care te-au văzut nu mai ai cale de întoarcere. Aceştia din urmă când te văd trebuie neapărat să te oprească să te întrebe ce mai faci. Dar asta e doar un pretext căci odată ce le-ai spus că faci bine dar te cam grăbeşti au grijă ca prin diverse metode -tras de mânecă, prins de umăr, blocarea drumului- să te oprească pentru a te pune la curent cu ultimele noutăţi din viaţa lor. Acestea pot fi diverse în funcţie de vârsta vecinului/vecinei. Spre exemplu dacă vecina e mai in vârstă o să înceapă, în funcţie de cum i-a mers ziua, să se văicărească despre cum pensia e prea mică, pâinea prea scumpă, politicienii prea hoţi, pastilele nu se mai găsesc, tineretu' nesimţit ori despre ce nepoţi buni şi perfecţi are -nepoţi pe care tu nu i-ai văzut niciodată şi începi să-ţi pui întrebări dacă nu şi-o fi făcut nepoţi imaginari de singurătate. Pe urmă sunt vecinii ăia care trebuie să te oprească pentru că de vreo oră n-au mai bârfit pe nimeni şi simt că se sufocă. Da îi cunoaşteţi sunt ăia de gen: "Ai auzit de Maricica a lu' Pâslaru cică ar fi borţoasă şi-o trimite tac'su la mănăstire să fete să n-o mai vadă lumea că-i curvă. Doar şi-aşa n-ajung curvele din blocu ăsta? Să fi vazut aseară ce era la etaju' 2 acolo vizavi de mine la fetele alea de 19 de ani de stau in chirie la tanti Floarea. Intrau şi ieşeau baieţi de acolo ca la .. Doamne iartă-mă!" Şi când ai scăpat de bătrânica agasantă şi de vecinul bârfitor te întâlneşti cu EL. Da, EL e cel mai rău dintre vecini. E vecinul ăla cu care la un moment dat în viaţă ai făcut greşeala să te împrieteneşti cât de cât. E vecinul ăla care atunci când te vede primul lucru care-i trece prin cap şi pe care-l spune şi de care te fereşti este: "Ce faci, vecine, dai o bere?". Dar despre el sunt mai multe de spus în alt post.

sâmbătă, 21 martie 2009

Nedumerire

Drunk Fairy pur şi simplu nu poate să-şi dea seama cum reuşeşte Iulia Vântur sa prezinte "Dansez pentru tine" până târziu şi totuşi să arate aşa de fresh când prezintă ştirile de dimineaţă.

vineri, 20 martie 2009

Despre ea

Nu, deci nu e o zână beată. E mai degrabă o zână a băuturii daca vreţi neapărat sa o numim in română. Şi cum spune şi acolo in dreapta la definiţie e aia de vine şi te loveşte cand nu te aştepţi. Când stai la masă cu toţi in pub într-o Sâmbătă seară, eşti la a şaptea bere şi te miri şi tu cum te nici măcar nu te-ai ameţit. Şi te ridici deodată să te duci să-ţi rezolvi probleme fiziologice (deh după atâta bere e şi normal) şi cum ridici fundul de pe scaun te loveşte ea, zâna care părea că nu are nimic cu tine. Şi pe măsură ce mai faci câţiva paşi simţi că ameţeala devine mai puternică şi se face resimţit efectul acelor şapte beri. După ce-ţi rezolvi nevoile parcă te obişnuieşti cu această ameţeală şi de fapt chiar ai impresia că a dispărut, în schimb, te simţi mai vesel, mai jucăuş şi al naibii de simpatic. De aceea când te întorci la masă ai grijă să le aminteşti tuturor cât de mult îi iubeşti, încerci să te dai la toată lumea, nu mai ţii cont de sex sau orientările sexuale pentru că acum toata lumea e frumoasă şi chiar nu-ţi explici de ce nu e toată lumea de acord cu o imensa orgie. Ei vor râde cu tine sau de tine depinde ce fel de amici ai, vreo doi se vor oferi chiar să te conducă acasă neînţelegând oricât le-ai explica tu că eşti mai mult decât bine. Toţi te vor privi cumva diferit fiind conştienţi ca nu e decât zâna băuturii care te-a lovit.
Cam asta ar fi definiţia mai elaborată pentru drunk fairy. Cât despre ea , da , e adevărat după cum aţi observat , îi place să vorbească despre ea la persoana a 3-a dar nu din cauza că se consideră mai presus decât restul zânelor şi a oamenilor, ci e conştientă că nu e decât un omuleţ în spatele unui calculator ce se vrea personaj de basme moderne. În rest, ce ar fi mai important de ştiut este că lui Drunk Fairy nu-i plac mitocanii, piţipoancele sau oamenii care se cred mai deştepţi decât sunt. În schimb îi place ciocolata albă, filmele cu ţigani da' nu alea de pe acasă, ştiţi voi care, şi bijuteriile frumoase pentru că nu are prea multe şi suferă din această cauză. În rest, mai aflaţi pe parcurs.